MEDIEREA ÎN ROMÂNIA
MEDIEREA ÎN ROMÂNIA
Introducere
În România, primele iniţiative de promovare a medierii datează din 1996, când Fundaţia pentru Schimbări Democratice a derulat primul proiect în domeniul medierii împreună cu Canadian International Institute for Applied Negociation (CIIAN), în care au fost implicaţi mai mulţi reprezentanţi ai profesiilor juridice şi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei.
În perioada imediat următoare, Ministerul Justiţiei a obţinut o finanţare din partea Fundaţiei pentru o Societate Deschisă – Soros pentru aplicarea medierii ca metodă alternativă la justiţie şi implicit s-a luat în calcul elaborarea unui proiect de lege privind medierea. Este important de menţionat că din acel moment a existat o preocupare constantă din partea Ministrului Justiţiei de a colabora şi a se consulta cu reprezentanţi ai societăţii civile pe tema medierii şi a profesiei de mediator.
În perioada 1999 – 2000, Ministerul Justiţiei a derulat un program de formare a mediatorilor susţinut de către Asociaţia Baroului American prin Programul CEELI şi un proiect împreună cu Fundaţia pentru Schimbări Democratice, în cadrul căruia s-a desfăşurat un program pilot de promovare şi aplicare a medierii în cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
În anul 2000 se iniţiază de către Ministerul Justiţiei primul proiect de lege privind medierea, proiect ce a întâmpinat o puternică opoziţie, în primul rând din partea parlamentarilor avocaţi. Ideea ca medierea să fie una din soluţiile pentru creşterea calităţii actului de justiţie şi degrevarea instanţelor juridice a fost însă inclusă în angajamentele de aderare ale României faţă de Uniunea Europeană, fără a se menţiona în mod expres dacă acest lucru va fi făcut printr-o lege cadru sau printr-o reglementare numai la aplicarea medierii în relaţie cu instanţele de judecată.
Până la elaborarea proiectului de lege privind medierea şi profesia de mediator, în 2005, au mai fost propuse în Parlament şi alte proiecte privind medierea, dar care nu au beneficiat de suficientă susţinere parlamentară.
În luna mai 2003, prin Ordin al Ministrului Justiţiei, a fost înfiinţat Centrul Pilot de Mediere de pe lângă Tribunalul Dolj şi Judecătoria Craiova, iar prin Ordinul nr. 2683/16.09.2003 a fost aprobat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea activităţii centrului şi a fost constituită Asociaţia „Centrul de Mediere Craiova”. Începând cu luna noiembrie 2003, Centrul de Mediere a demarat activitatea prin organizarea de sesiuni de mediere a cauzelor transmise de pe rolul Judecătoriei Craiova şi al Tribunalului Dolj şi sesiuni de formare a mediatorilor care îi vizau ca principal grup ţintă pe avocaţi.
Principalele organizaţii neguvernamentale cu care Ministerul Justiţiei a fost într-un proces de consultare constant,privind legislaţia ce vizează medierea şi profesia de mediator au fost: Fundaţia pentru Schimbări Democratice, Asociaţia Pro Medierea, Fundaţia Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară Iaşi, Asociaţia “Centrul de Mediere Craiova”, Uniunea Centrelor de Mediere din România, Asociaţia Mediatorilor Profesionişti (A.M.P.), Asociaţia Institutul Român de Training şi Asociaţia ALMA-RO.
Activitatea de lobby desfăşurată în perioada 2000 – 2006 de către aceste organizaţii neguvernamentale cu vocaţie în domeniul medierii s-a desfăşurat în mod constant şi la nivelul comisiilor de specialitate ale celor două camere ale Parlamentului.
La 22 mai 2006 s-a publicat în Monitorul Oficial Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. Această lege clarifică pentru prima oară locul medierii în sistemul de rezolvare a disputelor/conflictelor, rolul şi obligaţiile mediatorului în rezolvarea unui conflict, cum se poate apela la serviciul de mediere şi cine poate fi mediator. Adoptarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator a permis începerea construirii unui sistem unitar de aplicare a medierii în România. Este de menţionat că această formă a legii, la care au contribuit şi reprezentanţi ai societăţii civile, este a cincea variantă de proiect de lege privind medierea, începând cu anul 2000.
Legea a fost concepută, promovată şi ulterior adoptată în susţinerea medierii definită prin actele normative adoptate la nivel european şi afirmă aceleaşi principii promovate prin Recomandările CE.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 192/ 2006, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 370/2009:
(1) Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate , confidenţialitate şi având liberal consimţământ al părţilor.
(2) Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.
Astfel, medierea este inclusă în sistemul alternativ de rezolvare a disputelor (ADR), îşi menţine caracterul consensual şi oferă deplină confidenţialitate părţilor pentru discuţiile purtate în relaţia cu mediatorul.
În continuare, la art. 2 din lege este prevăzut un alt aspect esenţial al medierii, şi anume caracterul voluntar al apelării la mediere, lăsând loc pentru utilizarea acesteia în oricare din stadiile unei dispute, respectiv înainte, în timpul şi ulterior unui proces în instanţă:
„Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, convenind să soluţioneze pe această cale orice conflicte în materie civilă, comercială, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege”.
Potrivit legii române, care reglementează un domeniu larg de aplicare, pot fi supuse medierii dispute în materie civilă, comercială, de familie, penală, în domeniul protecţiei consumatorului dar şi în situaţia conflictelor de drepturi de care părţile pot dispune, din cadrul conflictelor de muncă.
În ce priveşte medierea în cursul procesului civil, în cazul în care litigiul a fost dedus judecăţii, soluţionarea acestuia prin mediere poate avea loc din iniţiativa părţilor sau la recomandarea instanţei, acceptată de părţi. La închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat să informeze instanţa asupra rezultatului medierii. În situaţia în care s-a ajuns la o înţelegere, la cererea părţilor instanţa poate pronunţa o hotărâre, luând act de tranzacţia părţilor şi va dispune, la cererea părţilor, restituirea taxei de timbru plătită pentru învestirea respectivei instanţe.
Modificările aduse Legii nr. 192/2006 prin Legea nr. 370/2009 şi prin OG nr. 13/2010 au fost necesare pentru armonizarea legislaţiei interne cu cea comunitară, în special cu dispoziţiile Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială. În acest sens, au fost introduse dispoziţii exprese referitoare la modul în care părţile pot da forţă executorie acordului de mediere, prin intermediul notarului public sau al instanţei(art. 59).
Din păcate, aceste modificări nu au privit şi menţionarea efectului medierii asupra termenelor de prescripţie şi decădere, în sensul suspendării sau întreruperii acestora, potrivit cerinţelor Directivei.
În cauzele de familie, mediatorul veghează ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului şi încurajează părinţiisă se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului.
O dispoziţie importantă a legii române de mediere este cea referitoare la medierea cauzelor penale, atât înaintea sesizării organelor judiciare cât şi ulterior, în timpul cercetării penale sau al judecăţii.
Medierea în materie penală nu poate fi impusă nici uneia dintre părţi, aceasta trebuind să fie acceptată atât de partea vătămată, cât şi de făptuitor. Medierea poate avea loc cu garantarea dreptului fiecărei părţi la asistenţă juridică şi/sau la serviciile unui interpret (atunci când este cazul).
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă legiferează asistenţa acordată de stat pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie. Ordonanţa prevede că:
- „În cazul în care persoana care îndeplineşte condiţiile […] face dovada că, anterior începerii procesului, a parcurs procedura de mediere a litigiului, beneficiază şi de restituirea sumei plătite mediatorului cu titlu de onorariu. De acelaşi drept beneficiază şi persoana care îndeplineşte condiţiile […], dacă solicită medierea după începerea procesului, dar înainte de prima zi de înfăţişare.” (Art. 20)
- „Dacă cererea pentru a cărei soluţionare se solicită ajutor public judiciar face parte din categoria celor care pot fi supuse medierii sau altor proceduri alternative de soluţionare, cererea de ajutor public judiciar poate fi respinsă, dacă se dovedeşte că solicitantul ajutorului public judiciar a refuzat anterior începerii procesului să urmeze o asemenea procedură.” (Art. 16 alin. 2)
Consiliul de mediere – www.cmediere.ro
Pentru a contribui la organizarea sistemului, Legea nr. 192/2006 a creat un organism autonom care desfăşoară o activitate de interes public. Acesta este Consiliul de mediere, format din 9 persoane autorizate ca mediator (şi 3 membri supleanţi), desemnate prin vot de mediatorii autorizaţi. În cadrul unui mandat de 2 ani, membrii Consiliului îşi asumă responsabilitatea de reglementare în domeniul medierii, vizând în principal asigurarea calităţii actului de mediere şi construirea unui sistem coerent de utilizare a medierii în România.
În ceea ce priveşte modul de funcţionare a Consiliului de mediere, art. 19 din Legea nr. 192/2006 prevede:
“(1) Consiliul de mediere se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui.
(2) Şedinţele Consiliului de mediere sunt publice, cu excepţia cazului în care membrii săi hotărăsc altfel.
(4) În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul de mediere adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor care îl compun.
(5) La lucrările Consiliului de mediere pot fi invitate să participe persoane din orice alte instituţii sau organisme profesionale, a căror consultare este necesară pentru luarea măsurilor sau pentru adoptarea hotărârilor Consiliului
de mediere.”
Atribuţiile principale ale Consiliului sunt, de asemenea, definite prin lege (art. 20):
• promovează activitatea de mediere şi reprezintă interesele mediatorilor autorizaţi, în scopul asigurării calităţii serviciilor din domeniul medierii, conform prevederilor legii;
• elaborează standardele de formare în domeniul medierii, pe baza celor mai bune practici internaţionale în materie;
• autorizează programele de formare profesională iniţială şi continuă, precum şi pe cele de specializare a mediatorilor ;
• întocmeşte şi actualizează lista furnizorilor de formare a mediatorilor care au obţinut autorizarea;
• autorizează mediatorii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege şi de procedura stabilită prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere;
•cooperează, prin intermediul Sistemului de informare în cadrul pieţei interne, cu autorităţile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi dinConfederaţia Elveţiană, în vederea asigurării controlului mediatorilor şi a serviciilor pe care aceştia le prestează, în conformitate cu prevederile OUG nr. 49/2009;
• întocmeşte şi actualizează tabloul mediatorilor autorizaţi;
• ţine evidenţa birourilor mediatorilor autorizaţi;
• supraveghează respectarea standardelor de formare în domeniul medierii;
•eliberează documentele care atestă calificarea profesională a mediatorilor;
• adoptă Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi, precum şi normele de răspundere disciplinară a acestora;
• ia măsuri pentru respectarea prevederilor conţinute de Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi şi aplică normele privind răspunderea disciplinară a acestora;
• face propuneri pentru completarea sau, după caz, corelarea legislaţiei privind medierea;
• adoptă regulamentul privind organizarea şi funcţionarea sa;
• organizează alegerea următorului consiliu de mediere, în condiţiile prevăzute de lege;
• îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.
Principalele acte normative elaborate până în prezent de Consiliul de mediere sunt:
• Codul de Etică şi Deontologie Profesională a Mediatorilor, publicat pe site-ul Consiliului;
• Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului de Mediere (supus şi dezbaterii publice), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea 1, în 27 iulie 2007;
• Standardul de Formare a Mediatorului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea 1, în 22 octombrie 2007;
• Normele de Răspundere Disciplinară a Mediatorilor Autorizaţi, publicate pe site-ul Consiliului;
• Ghidul Practic pentru Parcurgerea Procedurii de Autorizare a Mediatorilor, publicat pe site-ul Consiliului;
Consiliul de mediere este singura instituţie care are responsabilitatea de a aviza formele de exercitare a profesiei de mediator şi de a ţine evidenţa acestora. Autorizarea mediatorilor a demarat în octombrie 2007 şi se realizează în două etape. Într-o primă etapă se depune la Consiliul de mediere o cerere de evaluare însoţită de un dosar cu acte care dovedesc faptul că persoana respectivă se înscrie în prevederile art. 7 şi ale art. 72 alin (2) din Legea nr. 192/ 2006, iar în a doua etapă se depune o cerere pentru avizarea formei în care doresc să îşi exercite profesia demediator.
În prima fază a autorizării, cele mai multe dosare au fost depuse de persoane care s-au format înainte de apariţia legii, prin programe din cele mai diverse, atât în ţară cât şi în străinătate, după care a început procedura de
autorizare şi pentru cei care au urmat cursuri susţinute de furnizori autorizaţi conform Legii nr. 192/2006. Referitor la cererile de autorizare, până la 15 iulie 2008, la Consiliul de mediere au fost depuse pentru autorizare 1397 de
dosare. Dintre acestea, 53 au fost respinse. În prezent, Tabloul mediatorilor cuprinde 1050 mediatori autorizaţi (primul Tablou al Mediatorilor, publicat în luna iunie 2008, includea 301 mediatori).
Mediatorii autorizaţi sunt înscrişi într-un Tablou al mediatorilor, publicat anual în Monitorul Oficial al României, pe site-ul Consiliului de Mediere şi pe site-ul Ministerului Justiţiei care, la rândul său, urmează să îl distribuie către toate instanţele de judecată, precum şi către orice alte instituţii interesate de mediere. Tabloul Mediatorilor este actualizat lunar, după fiecare şedinţă a Consiliului în care se aprobă intrarea pe Tablou a noilor mediatori.
Mediatorul
Succesul medierii este datorat, în cea mai mare parte, încrederii pe care părţile o acordă mediatorului.
Potrivit art. 7 al Legii nr. 192/2006 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 370/2009, “poate fi mediator persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are capacitate deplină de exerciţiu;
b) are studii superioare;
c) are o vechime în muncă de cel puţin 3 ani;
d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activităţi;
e) se bucură de o bună reputaţie şi nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;
f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condiţiile legii, sau un program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditate conform legii şi avizate de Consiliul de mediere;
g) a fost autorizată ca mediator, în condiţiile prezentei legi”.
Medierea reprezintă o profesie deschisă unui grup foarte larg de persoane, nu numai avocaţilor, însă permite părţilor să fie asistate de avocaţi.
Legea 192/2006 modificată prin Legea nr. 370/2009 şi prin OG nr. 13/2010 reglementează şi condiţiile în care cetăţenii altor state precum şi ai statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană sunt recunoscuţi ca mediatori în România în baza documentelor care le atestă calificarea în profesia de mediator şi condiţiile în care un cetăţean român, posesor al unor documente de calificare în profesia de mediator în unul din aceste state, poate fi recunoscut ca mediator în România.
Pregătirea mediatorului este multidisciplinară. Ea se bazează pe cunoştinţe şi abilităţi anterior dezvoltate, dar şi pe unele complet noi, specifice medierii, la un nivel minim impus prin Standardul Ocupaţional. A fi mediator este în primul rând o opţiune profesională care se bazează pe dorinţa de a contribui altfel la progresul societăţii. În acest sens, mediatorul este o persoană care este permanent orientată spre autodepăşire şi aflată într-un permanent proces de dezvoltare profesională. Codul etic şi deontologic al mediatorului îl obligă chiar la acest lucru, iar Consiliul de Mediere se raliază tendinţei internaţionale de a obliga mediatorul să facă dovada pregătirii sale
continue prin stabilirea unui număr minim de ore de formare anuale.
În acest moment există deja opt organizaţii care au primit avizul Consiliului de mediere de a derula cursuri de formare a mediatorilor. Acestea sunt:
• Asociaţia Centrul de Mediere Craiova – Craiova;
• Asociaţia pentru Dialog şi Soluţionare a Disputelor – Iaşi;
• Asociaţia Pro Medierea – Bucureşti;
• Fundaţia pentru Schimbări Democratice – Bucureşti;
• SC Edumonde Mediation S.R.L. – Bucureşti;
• SC Adsum S.R.L – Cluj-Napoca;
• Asociaţia Centrul Regional de Facilitare şi Negociere – Iaşi;
• SC Human Tool Kit S.R.L – Craiova.
Potrivit Legii române a medierii, cursurile de formare a mediatorilor pot fi organizate şi în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, în special în cadrul programelor de master, dar necesită autorizarea Consiliului de mediere. Această autorizare este necesară în condiţiile în care medierea este o profesiune distinctă, diferită de cea pentru care a fost organizat programul de masterat.
Din informaţiile pe care le deţine Consiliul de Mediere, programele de nivel master derulate până în prezent sunt orientate spre un nivel pur teoretic şi nu asigură dezvoltarea abilităţilor incluse în Standardul ocupaţional al mediatorului. Acesta este motivul pentru care Consiliul de mediere nu şi-a asumat răspunderea validării pregătirii absolvenţilor unor programe de nivel master neavizate anterior de către Consiliu şi implicit includerea acestora în
rândul mediatorilor autorizaţi.
Conform datelor furnizate de membrii Consiliului de mediere, înainte de apariţia Legii medierii, în 2006, s-au efectuat peste 3000 de medieri în România, rata de succes în aceste cazuri fiind de peste 70%, pentru cazurile în care părţile au acceptat să participe la cel puţin o şedinţă de mediere. După această dată nu au mai fost date publicităţii date statistice referitoare la numărul medierilor din România.
Notă : Principala sursă a acestei prezentări este « Strategia privind medierea si dezvoltarea profesiei de mediator pentru 2008-2013 » aprobata de Consiliul de mediere in septembrie 2008
