Propuneri de modificare a unor acte normative ce au legatura cu institutia medierii
GEMME (ASOCIAŢIA MAGISTRAŢILOR EUROPENI CARE SUSŢIN MEDIEREA) – SECŢIUNEA ROMÂNĂ
Având în vedere dispoziţiile Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, ce are ca obiectiv facilitarea accesului la soluţionarea alternativă a litigiilor şi promovarea soluţionării pe cale amiabilă a acestora, prin încurajarea utilizării medierii şi asigurarea unei relaţii echilibrate între mediere şi procedurile judiciare, precum şi faptul că recentele modificări aduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor nu s-au dovedit suficiente pentru încurajarea medierii, vă propunem completarea Legii nr. 192/2006 şi a actelor normative conexe, în vederea realizării unui acces real la această procedură şi a lămuririi cu mai multă claritate a efectelor acesteia.
Astfel, o primă propunere se referă la completarea art. 6 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă cu litera e) care să stipuleze şi o altă forma de acordare a ajutorului public judiciar, şi anume plata onorariului mediatorului.
Justificare: O persoană care nu dispune de mijloace financiare suficiente şi care ar fi îndrituită să solicite scutirea totala sau parţială de plata taxei judiciare de timbru sau asistenţă judiciară din oficiu nu ar putea avea acces la această modalitate de soluţionare a conflictului, atât timp cât va trebui să suporte costurile. Din perspectiva acestei persoane, soluţionarea litigiului prin intermediul instanţelor este mai ieftină, astfel încât nu va apela niciodată la mediere. Pe de altă parte, pentru stat, declanşarea mecanismului judiciar este mai costisitoare decât „subvenţionarea” onorariului mediatorului şi eventual al avocatului din oficiu (de care partea ar putea beneficia, la cerere), întrucât procesul în faţa instanţei presupune punerea în mişcare a unui întreg aparat judiciar (judecător, personal auxiliar, costurile inevitabile legate de existenţa pe rol a unui dosar - citaţii, adrese, rechizite, întreţinere etc.-), fiind de notorietate relaţia de proporţionalitate dintre durata şi costuri (cu cât durata procesului e mai lungă cu atât mai mari vor fi costurile). Acest sistem de asistenţă există şi în alte state ale Uniunii Europene, cum ar fi Olanda, Franţa.
Consecinţe: Dacă această propune ar fi adoptată, ar trebui încheiat un protocol între Ministerul Justiţiei şi Consiliul de Mediere (ca organism reprezentativ) care să reglementeze onorariile minimale şi maximale, în funcţie de obiectul cauzei, numărul părţilor (astfel cum există în cazul asistenţei judiciare prin apărător). De asemenea, Consiliul de Mediere trebuie să pună la punct lista cu mediatorii care sunt de acord să asigure acest tip de asistenţă, din cuprinsul căreia partea poate să îşi aleagă mediatorul.
O a doua propunere, se referă la caracterul obligatoriu al procedurii medierii în anumite litigii. Astfel, în litigiile evaluabile sau neevaluabile în bani din domeniul comercial, în cazul conflictelor din domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi agenţii economici, ori a încălcării altor drepturi prevăzute de legislaţia naţională sau a Uniunii Europene in domeniul protecţiei consumatorilor, în materia litigiilor de dreptul familiei care implică drepturile şi obligaţiile părinţilor faţă de copii minori, în cauzele de malpraxis, în litigiile de muncă ce vizează concedierile, în litigiile civile a căror valoare este sub 10.000 lei s-ar impune parcurgerea obligatorie a procedurii medierii, caz în care s-ar modifica corespunzător art. 2 alin 2, art. 61 alin. 1,art. 64 alin. 1 din Legea nr. 192/2006, precum şi art. 720 indice 1 din Codul de procedură civilă. Eventual, ar putea fi prevăzută o excepţie în situaţia în care parte în litigiu este o autoritate publică, în sensul că procedura medierii este facultativă, în cauzele de mai sus.
Justificare: Procedura medierii este o modalitate de înfăptuire a justiţiei, care implică cheltuieli totale mai scăzute atât pentru părţi, cât şi pentru stat, întrucât durata de soluţionare este mai mică. Aceste litigii au un profund caracter privat, astfel încât părţile, care îşi cunosc cel mai bine nevoile şi interesele, au posibilitatea de a-şi găsi soluţia cea mai potrivită, evitându-se astfel situaţia în care, deşi instanţa pronunţă o hotărâre, aceasta să nu satisfacă nevoile părţilor, întrucât judecătorului nu îi sunt prezentate toate elementele conflictului (fie datorita caracterului intim al acestora, fie din alte motive) pe de o parte, iar pe de altă parte acesta nu poate decide decât în limitele riguroase ale legii, dintr-un număr limitat de soluţii. De asemenea, această procedură nu ar însemna o obstrucţionare a dreptului de acces la instanţă, deoarece, în situaţia unei înţelegeri parţiale sau a eşecului, partea interesată se poate adresa instanţei (în cazul medierii pre-judiciare) sau poate continua procesul (în cazul medierii realizate în cursul litigiului). Totodată, nici dreptul la asistenţă judiciară profesionistă nu este vătămat, întrucât partea poate fi însoţită la sesiunea de mediere de orice persoană, inclusiv de un avocat, aspect recomandat atât de către mediatori, cât şi de către instanţă, având în vedere că mediatorul nu poate oferi sfaturi juridice, precum şi faptul că înţelegerea părţilor trebuie să respecte dispoziţiile imperative ale legii. Este necesar a preciza că această procedură (inclusiv asistenţa din partea unui avocat) nu presupune cheltuieli exagerate, întrucât lucrurile trebuie privite în ansamblu. O procedură în faţa instanţei (fond, apel, recurs), în care eventual trebuie administrată şi proba cu expertiza, este cu mult mai costisitoare. În litigiile minore se ajunge la o situaţie absurdă, în care costul procesului (atât pentru parte, cât şi pentru stat) este cu mult mai mare decât cuantumul pretenţiilor şi miza litigiului. Totodată, potrivit art. 20 din O.U.G. nr. 51/2008, persoanei care a achitat onorariul de mediator şi care îndeplineşte condiţiile pentru a primi asistenţă judiciară i se poate restitui, la cerere, această sumă, dacă a parcurs procedura anterior declanşării procesului sau până la prima zi de înfăţişare, acest beneficiu diminuând costul procedurii.
Ca exemple de sisteme de drept, în care procedura medierii este obligatorie, avem în vedere Franţa şi Olanda (în materia dreptului familiei), Argentina, (în toate materiile), Marea Britanie (în mod indirect, existând reglementarea că persoana care refuză sa apeleze la mediere, în mod nerezonabil, la sfârşitul procesului, va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată făcute de stat).
Consecinţe: Introducerea caracterului obligatoriu al medierii trebuie corelată cu modificarea art. 6 din O.U.G. nr. 51/2008 privind acordarea ajutorul public judiciar şi sub forma onorariului mediatorului, întrucât în felul acesta se asigură accesul la această procedură.
O a treia propunere are în vedere completarea art. 59 din Legea nr. 192/2006, în sensul inserării alineatului 2 care să prevadă că acordul de mediere autentificat de notar reprezintă titlu executoriu, iar, în situaţia neexecutării, partea interesată poate solicita încuviinţarea executării conform art. 373 indice 1 din Codul de procedură civilă şi poate urma procedura executării silite potrivit Codului de procedură civilă. În paralele, ar fi oportun reglementarea unui onorariu notarial fix pentru autentificarea acordurilor neevaluabile în bani, iar în cazul celor evaluabile în bani a unui onorariu procentual fix. De asemenea, art. 59 ar trebui completat cu alineatul 3 care să reglementeze procedura în situaţia sesizării instanţei cu cererea de a se lua act de acordul de mediere extrajudiciar. Astfel, în situaţia în care acordul se încheie înainte de declanşarea unui proces în faţa instanţelor, partea interesată poate sesiza instanţa, ce ar fi competentă să soluţioneze litigiul pe fond,şi care, în cadrul unei proceduri necontencioase, în camera de consiliu, cu prezenţa obligatorie a tuturor persoanelor părţi ale înţelegerii, va verifica legalitatea acordului, pe baza actelor pe care se întemeiază (de ex. titlurile de proprietate, actele de stare civilă, certificatul de moştenitor etc.) şi va pronunţa o hotărâre de expedient. În cazul în care se respinge cererea de a se lua act de acord, instanţa se pronunţă prin hotărâre, ce poate fi atacată doar cu recurs.
Sub aspectul taxei judiciare de timbru, în Legea nr. 146/1997, ar trebui introdus art. 8 ind. 3 care să prevadă o taxa fixă pentru soluţionarea cererilor de a se lua act de acordul de mediere încheiat înainte de declanşarea procesului.
