Regional content : DeutschlandBelgiumEspañaItaliaFranceGreat BritainNederlandNorgePortugalSlovenijaSuisseÖsterreichБългарияLatvijaMagyarországRomânia
România   >  Bibliotecă   >  Volumul ”Medierea in Uniunea Europeana. Stadiu si perspective”

Volumul ”Medierea in Uniunea Europeana. Stadiu si perspective”

picture http://www.editurauniversitara.ro/carte/medierea-in-uniunea-europeana-stadiu-si-perspective--i917?eVitalShopID=f91df4eac7b977b4a4129514832b3e8f

Rezolvarea conflictelor, altfel decât prin justiţia tradiţională, a devenit o necesitate într-o societate slăbită prin caracterul complex al normelor sale de funcţionare şi prin individualismul membrilor săi.
GEMME (Grupul European al Magistraţilor care susţin Medierea) este o asociaţie europeană, născută dintr-o iniţiativă franceză, care îşi propune să reunească magistraţi din diferite state ale Uniunii Europene plus Elveţia, Liechtenstein, Norvegia şi Islanda, magistraţi ce consideră că o justiţie eficientă şi pacificatoare impune inclusiv promovarea şi dezvoltarea de modalităţi alternative de soluţionare a conflictelor, în special medierea.
Secţiunea română a GEMME, cea mai tânără echipă naţională a GEMME Europa, s-a implicat recent în proiectele asociaţiei europene si este alcătuită din 24 judecători si procurori români. Membru asociat al GEMME este Asociaţia Centrul de Mediere Craiova.
Pornind de la rapoartele privitoare la volumul imens de cauze aflate pe rolul instanţelor din România (practic orice fel de litigiu ajunge in instanţa de judecata) şi a duratei, de destule ori nerezonabile, de soluţionare a acestora, Conferinţa internaţională ”Medierea în Uniunea Europeană. Stadiu şi perspective“, desfăşurată la 29 octombrie 2010 la Bucureşti, sub organizarea GEMME – Secţiunea Română, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiţiei, Institutului Naţional al Magistraturii, Consiliului de Mediere, Academiei Române, Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir Bucureşti şi Editurii Universitare, susţinute de partenerii media Adevărul Holding, Avocatnet.ro, Centrul de Studii de Drept European, Revista Forumul Judecătorilor, Agerpress şi Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, şi-a propus să facă o prezentare a modului în care medierea funcţionează cu adevărat in statele membre ale Uniunii Europene, precum şi o prezentare a perspectivelor, în vederea promovării şi aplicării sale pe scară largă.
Conferinţa a adus, faţă în faţă, pentru prima dată în România, în Aula Magna a Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, peste 400 de profesori universitari, judecători, procurori, avocaţi, mediatori, oameni politici.
Au luat cuvântul, în ordinea expunerilor: d-na Corina-Adriana Dumitrescu, rectorul Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, dl. Dragoş Călin, reprezentantul GEMME - Secţiunea Română, vicepreşedinte GEMME, dl. Gavin Lightman, preşedintele GEMME, d-na Florica Bejinaru, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, dl. Constantin Brânzan, directorul Institutului Naţional al Magistraturii, d-na Alina Bica, secretar de stat, Ministerul Justiţiei, d-na Anca Ciucă, preşedintele Consiliului de Mediere, dl. Ruben Murdanaigum, secretarul general adjunct al GEMME, d-na Beatrice Brenneur, vicepreşedinte GEMME, dl. Michel Brenneur, mediator, GEMME – Secţiunea franceză, dl. Jaime Octavio Cardona Ferreira, fost preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie din Portugalia, reprezentantul GEMME – Secţiunea portugheză, d-na Anne Martien van der Does, vicepreşedinte GEMME, dl. Isidro Niñerola Giménez reprezentantul GEMME – Secţiunea spaniolă, d-na Dessislava Djarova, judecători, Sofia, reprezentanţii GEMME – Secţiunea bulgară, d-na Isabelle Bieri, judecător, reprezentantul GEMME – Secţiunea elveţiană, d-na Gabriela Calbureanu, d-na Katalin Barbara Kibedi, membru în Comitetul Director al Asociaţiei Naţionale a Magistraţilor Pensionari din România, dl. Constantin Adi Gavrilă, director general al Centrului de Mediere Craiova, dl. René Constant, judecător, reprezentantul GEMME – Secţiunea belgiană, d-na Cerasela Tănăsescu, ESSEC România, dl. Jacques Salzer, profesor universitar dr., Paris şi d-na Sanda Lungu, judecător, Curtea de Apel Craiova, GEMME – Secţiunea română. Moderatorul conferinţei a fost ziaristul Corina Dragotescu.
Drept concluzie a conferinţei, s-a arătat că promovarea înţelegerii reciproce intre părţi este de natură a armoniza relaţia cetăţeanului cu societatea în care trăieşte, iar modalităţile alternative de soluţionare a litigiilor trebuie sa pătrundă eficient în sistemul judiciar şi în modul de gândire al participanţilor la acest sistem, din orice poziţie s-ar situa aceştia, fie ca sunt justiţiabili, avocaţi ori magistraţi.
Acest volum reuneşte toate materialele conferinţei, precum şi alte studii, redactate de membrii GEMME – Secţiunea română sau prezentate în cadrul Primei Conferinţe Internaţionale pentru Mediere Judiciară, desfăşurată la Paris, în perioada 16-17 octombrie 2009, sub egida GEMME.
În numele GEMME, ţinem să mulţumim tuturor celor prezenţi, profesori universitari, judecători, procurori, avocaţi, mediatori, din România sau din străinătate, pentru eforturile lor constante în promovarea medierii în spaţiul Uniunii Europene.

Dragoş Călin,
judecător,
Curtea de Apel Bucureşti,
Vicepreşedinte al GEMME




Materialele au fost selectate, rezumate, traduse şi revizuite de: Dragoş Călin, judecător, Curtea de Apel Bucureşti; Sanda Elena Lungu, judecător, Curtea de Apel Craiova; Gabriela Calbureanu, consilier juridic, S.C. Romgaz S.A. Mediaş; Aurora Burtescu, judecător, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti; Paula-Andrada Coţovanu, judecător, Curtea de Apel Piteşti; Oana Ignat, judecător, Judecătoria Iaşi; Katalin Barbara Kibedi, magistrat pensionat, mediator; Roxana Lăcătuşu, judecător, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti; Ştefania Marinescu, manager editorial SEO, GroupM Interaction - WPP, Paris; Ionuţ Militaru, judecător Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti; Alexandra Neagu, judecător, Judecătoria Iaşi; Clara Maria Popescu, judecător, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Lucia Zaharia, judecător, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.